Proptele
Bucuria mea nu e o minge să jucaţi cu ea polo
Când poarta adversară e un hămăit de câine,
Păcat că n-aţi ajuns cu gândul până acolo
Unde tineri veşnic veţi putea rămâne.
Aş vrea, totuşi, să cunosc câte procente
De omenie în sânge aveţi?
Hohotind a noapte, n-o să vă ierte
Tufele ochilor doldora de săgeţi.
N-o să vă desființeze definitiv
Cel deprins să aibă proptele –
O să vă înalțe la modul superlativ
Să-i fie mai comod şi lui cu ele.
Probabil, îşi inventează proptele şi-acum
(Când cerul e dus departe de înălţime),
Cei ce nu dispun de nici un cuvânt senin,
Şi nu se dezmeticesc azi în mulţime..
Deşi presupun
că se plimbă printre stele -
Unii se
împiedică de propriile proptele…
Renata Verejanu,1981, OPERE ALESE, v.1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu