joi, 25 iulie 2024

Înnobilarea acestei lumi, Renata Verejanu

 Poeta Renata Verejanu: Am lansat volumul de versuri ”Înnobilarea acestei lumi”

13:14 | 30.07.2021Categorie: Cultură

Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. O carte de versuri intitulată ”Înnobilarea acestei lumi” a fost lansat recent  de către poeta Renata Verejanu, deținătoare a titlului Om Emerit al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Renata Verejanu a menționat că volumul cuprinde peste 200 de pagini și include versuri scrise în perioada pandemiei. ”Este o carte cu poezie metafizică, metaforică, profund filosofică, dar optimistă, deși a fost scrisă într-un timp îndurerat pentru țara noastră (pandemia prin care trece întreaga lume). Eroul liric al poeziilor e demnitatea de om, încrederea în sine, fără de care dragostea de viață nu are izbândă. Legământul dintre om și cosmos pentru mine, om de creație, este foarte important. Versurile din această carte, ca și cele din „Ofrandă omeniei” sunt ca niște maxime, cugetări, proverbe („Nu e necesar să fii păzit de sfinți / Când însuși Dumnezeu te-a onorat o viață...” sau „Iertarea se ţine de mine din copilărie” sau „Cerul iubirii în furtuni mă ascunde”). Cartea a fost lansată la Biblioteca „Hristo Botev” din capitală, unde la finele lui 2020 Academia Europeană a Societății Civile mi-a dedicat o Conferință online la care a fost lansat albumul „Renata Verejanu. Destin în imagini”, a precizat autoarea.

Totodată, la o editură din Iași a apărut ediția a VI-a a volumului antologic ”Ofrandă omeniei” de Renata Verejanu. ”Această antologie cuprinde cinci manuscrise, care au fost reținute la editură timp de zece ani, în perioada sovietică. Criticul și istoricul literar Ion Ciocanu, cel care a fost redactorul cărții mele de debut (”Până la dragoste”, 1979), venind în calitate de director la Editura ”Hyperion” și găsind cele 5 manuscrise reținute, a avut curajul să le editeze pe toate în volumul antologic „Ofrandă omeniei”, a subliniat scriitoarea.

Tot nu demult, Renata Verejanu a organizat Gala Premiilor Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație, pe care ea o conduce. A urmat Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț” (ediția a XXVIII-a), evenimente desfășurate la Amfiteatrul din parcul „Alunelul” din capitală.

Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, Renata Verejanu are o triplă calitate: de scriitoare, de animatoare culturală şi de susţinătoare a tinerelor talente sub semnul Micului Prinţ al lui Antoine de Saint-Exupery, conducând o revistă şi o organizaţie non-guvernamentală cu aceeaşi denumire.

Renata Verejanu s-a născut la 22 octombrie 1947 în satul Verejeni, raionul Ocniţa. A absolvit Institutul Politehnic (azi Universitatea Tehnică a Moldovei, 1970), Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova (1980) şi doctorantura la Universitatea din Bucureşti (2002). A debutat cu volumul de poezie „Do liubvi” („Până la dragoste”), apărut în 1979 la Editura „Molodaia Gvardia” din Moscova, pentru care în 1983 a  fost distinsă cu premiul literar unional „Maxim Gorki”, urmat de cărțile „Ofrandă omeniei”, „Stema destinului”, "Acest anotimp al iubirii”, „Poetul dintre milenii”, „Iubirea pe toate le vede”, Relief stelar” ş.a. În 1992 fondează revista pentru copii „Micul Prinţ”. Organizează un festival cu acelaşi generic pentru copiii talentaţi (1993). Înfiinţează mai multe ONG-uri pentru activizarea societăţii civile din R. Moldova. Renata Verejanu este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1990) și președinte al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație (din 2017). Prin decret prezidențial, în 2010 ea a fost distinsă cu titlul onorific „Om Emerit al Republicii Moldova”.


























Renata Verejanu și mass media

 Un festival internațional de poezie a avut loc la Chișinău

09:23 | 12.09.2021Categorie: Cultură

Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie „Renata Verejanu”, care s-a desfășurat zilele acestea la Chișinău, a reunit la Centrul Academic Internațional Eminescu poeți, eseiști, artiști/ declamatori, traducători, compozitori, interpreți, artiști plastici din diferite generații. Ediția din acest an a festivalului s-a produs online pentru participanții din Australia, Canada, Danemarca, Germania, Italia și cu prezența fizică a participanților din mai multe orașe din România și Republica Moldova, relatează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, protagonista festivalului, poeta Renata Verejanu a menționat că proiectul a fost lansat în 2014 de Academia Europeană a Societății Civile în parteneriat cu Institutul de Filologie al AȘM și Compania ”Teleradio-Moldova”, pentru a susține creația scriitoarei care lipsește cu desăvârșire din librăriile și bibliotecile din țară. Totodată, festivalul a devenit un bun al oamenilor de creație din diasporă și al îndrăgostiților de frumos din spațiul limbii române.

„Festivalul se deosebește de alte proiecte din domeniu prin durata de desfășurare de jumătate de an (de la 1 martie până la 31 august), prin etapele sale (locale, raionale, municipale, naționale și în final, etapa internațională), prin cele șase secțiuni de concurs (Poezie de autor, Poezie recitată, Eseu, Traduceri, Compoziție, Poezia în viziunea artiștilor plastici), prin spațiul geografic cuprins (or, la cele opt ediții ale festivalului au participat deja peste o mie de oameni de creație din diferite generații din Albania, Bulgaria, Canada, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Macedonia de Nord, Olanda, Republica Moldova, România, Rusia, Spania, SUA, Turcia, Ucraina)”, a precizat Renata Verejanu.

Potrivit sursei citate, Festivalul nu și-a stopat activitatea nici în această perioadă de pandemie, Măria sa, Poezia, fiind pe linia întâi a proceselor culturale, educaționale din țară, promovând tinerele talente. Analizând lucrările celor 150 doritori de a se înscrie în concurs, juriul internațional (în persoana academicienilor Ioan Aurel Pop, Eugen Doga, Ion Druță, Mihai Cimpoi, Vasile Tărâțeanu, istoricului literar Alex Ștefănescu și poetului Romeo Tarhon de la București), a evidențiat cele mai bune 30 lucrări.

Printre premianții ediției a VIII-a se numără tânărul compozitor Adrian Beldiman (secțiunea „Compoziție”), profesoarele Eugenia Zabulica (Bălți), Svetlana Grigoriev (Codru), Caliopi Alina Dinu (Teleorman, România), Daniel Ioniță (Australia), secțiunea „Traduceri”; eleva Alexandra Ilușca (Chișinău), Andreea Miron, Natalia Mazîlu Miron (Văratic, Râșcani), Valentina Șoimu (Bălți), secțiunea „Recital”; profesorii Mirela Grigore (Râmnicul Sărat, România), Anatol Caraman (Mereni), Mihaela Maria Dindelegan (Oradea, România), Ludmila Maciuga (Italia), Geta Lipovanciuc, Olga Trudov-Mațarin (Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici”), medicul Veronica Simionica Hasnaș (Bălți), Mariana Dicusară (Edineț), Teodora Războianu (Piatra-Neamț, România), Andreea Arsene (Danemarca) la secțiunea „Poezie de autor”; Lina Codreanu (Huși, România), Elena Dabija, Maria Tonu (Canada) secțiunea „Eseu. Interviu”; Ina Stana Rebigan (Giurgiu, România), Gabriel Todica (Fălticeni, Suceava, România) la secțiunea „Poezia în viziunea artiștilor plastici” ș.a.

Trofeul Festivalului l-a obținut Cristina Maria Nița (Italia), tânăra care a participat în trei secțiuni. Actuala ediție a forumului artistic a oferit 10 trofee, 15 medalii, 50 de diplome. Toți participanții au primit volumul VIII al Antologiei festivalului, în care sunt prezenți cu lucrările lor toți participanții admiși în concurs.

 Cărțile, lucrările oamenilor de creație participanți la diferite ediții ale Festivalului Internațional de Poezie „Renata Verejanu” au fost prezentate la Expoziția-Eveniment „Oamenii de Creație și Limba Română” (inaugurată la 27 august și va fi deschisă până la 27 septembrie) la Biblioteca „Hristo Botev” din capitală, unul dintre partenerii actualei ediții. Ediția a VIII-a a Festivalului a fost dedicată Aniversării de 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Poeta și activistul civic Renata Verejanu, protagonista festivalului, fiind unul dintre scriitorii de pe linia întâi a renașterii naționale, cu stagii la Strasbourg, Paris, Atena, este fondatoarea primelor structuri ale Societății Civile din R. Moldova: Cenaclul „Grai Matern” (1988), Agenția Tinerilor Jurnaliști „AMP-Internațional” (1991), Revista „Micul Prinț” (1992), Organizația Mondială a Copiilor Talentați (1995) cu cartierul general la Chișinău și statut participativ la Consiliul Europei (2021-2017), Ziarul „Copiii Europei” (1997), Clubul Consiliului Europei (2000), Federația din Moldova a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FMACCU, 2000), Academia Europeană a Societății Civile (2003) ș.a., toate cu personalitate juridică, înregistrate la Ministerul Justiției. Renata Verejanu este autoarea a peste 70 titluri de carte, multe dintre ele premiate la saloane internaționale de carte de anvergură din țară și de peste hotare (”Ofrandă omeniei”, ”Acest timp al Iubirii”, ”Provocați-mă să devin genială”, ”Metafora nemuririi”, ”Iubirea pe toate le vede”, ”Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”, ”Poetul dintre milenii”, ”Înnobilarea acestei lumi”, romanul ”Geniul invizibil” ș.a.). Poeta este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1990) și președinte al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație (2017).









































Orice material publi

duminică, 21 iulie 2024

Stagiul literar al scriitoarei Renata Verejanu

 RENATA VEREJANU, UN STAGIU LITERAR DE JUMĂTATE DE SECOL

Acad. Mihai Cimpoi într-un eseu din Revista „Luceafărul”, Botoșani, se întreba „Cine e Renata Verejanu” și răspundea în prefața la volumul „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”. Noi vom încerca să răspundem prin eseul din recenta Monografie bibliografică:


Renata VEREJANU este poet, romancier, traducător, scenarist, regizor, editor, producător de festivaluri naționale și internaționale, activist civic, lider al mișcării naționale de renaștere de la Chișinău. Născută pe o brazdă de toamnă, în câmp, și adusă acasă într-o trăsură, sus, pe snopii de porumb, după cum mărturisesc băștinașii, acest alai prevestea nașterea unei personalități marcante. Școala Medie din satul natal Verejeni, Ocnița, o absolvă (1966) cu medalie de argint pentru merite la învățătură, făcând apoi, pe rând, o facultate la Chișinău, alta la Moscova și studii doctorale la București. La anul IV de studii la Facultatea de Inginerie Economică a Politehnicii de la Chișinău, este invitată să activeze la Ministerul de Finanțe (1969). În 1971 solicită Ministerului (după legile acelui timp) permisiunea de a face a doua facultate, în domeniul literaturii, însă este tratată cu refuz, motiv de a se transfera la Ministerul Ameliorărilor și Gospodăriei Apelor. În timpul renașterii naționale a activat în calitatea de redactor șef la Teatrul Etno-folcloric „Ion Creangă” din Chișinău,  cercetător științific la Muzeul de Literatură D.Cantemir al Uniunii Scriitorilor din Moldova etc.

Din 1988 activează în societatea civilă, fiind fondator și lider al mișcării social-culturale Cenaclul „Grai Matern”, cu care s-a aflat pe linia întâi a procesului de renaștere spirituală și democratizare, lunar desfășurând evenimente literar-cultural-educaționale unice, promovând evenimentele și personalitățile interzise la acel timp: prima sărbătorire a Zilei Unirii în Piața Marii Adunări Naționale (în URSS, 24 martie 1991), prima sărbătorire a Mariei Cibotari (1989, interzisă în URSS), Jubileul de 50 de ani a lui Dumitru Matcovschi (în timp ce poetul se afla pe patul suferinței), lansează filmul interzis a lui Vlad Ioviță și Gheorghe Malarciuc… Un impact extraordinar avu propria Serată de Creație de la Sala cu Orgă din Chișinău, care a reunit academicieni și mari personalități (Eugen Doga, Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciobanu…) Apoi lansează o întreagă rețea de ONG-uri culturale și mass-media, fiind aleasă și realeasă președintele Agenției de Presă a Tinerilor Jurnaliști (1991), președintele Organizației Mondiale a Copiilor Talentați (1995-prezent) cu care a obținut statut participativ la Consiliul Europei (2001-2017), fiind invitată anual la diferite training-uri, reuniuni, conferințe internaţionale, simpozioane, congrese mondiale, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, (în calitate de poet şi expert, lider de ONG cu statut participativ), fiind și co-fondator a primelor cluburi ale Consiliului Europei (proiect al fiului Daniel); președintele Federației din Moldova a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (2000-prezent), fiind membru activ al Federației Mondiale și membru fondator al Federației Europene; președintele Academiei Europene a Societății Civile (2003-prezent), președinte al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație (2018-prezent) și alte structuri moderne ale societății civile cu care a lansat peste 100 de proiecte cultural/educațional/sociale, literar/editoriale și mass-media, multe devenite o tradiție, fiind implementate an de an: Festivalului-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț” (regizor și producător 1993-prezent, competiție care a lansat peste 50 mii de tinere talente de pe toate continentele), trei ani desfășurând festivalul la București, sub patronajul Președinției, aducând dovada că România e țara copiilor talentați, contribuind astfel la integrarea statului român în UE; fondatorul și editorul Revistei „Micul Prinț” (1992-prezent) și al Ziarului „Copiii Europei” (1997-prezent), primele publicații de cultură română pentru copii și tineret din republică, primele publicații transfrontaliere; desfășoară la Chișinău Prima Conferință Europeană a Junilor Jurnaliști (Conferința JJ), Conferința Transfrontalieră a Tinerilor (Conferința TT), Summit-ul Tinerelor Talente; Forumul Oamenilor de Creație (FOC), Lecțiile deschise ale poetei Renata Verejanu „EU AM DREPTUL”, la Palatul Național,

 Marșul Voluntarilor pentru Pace în parteneriat cu Parlamentul republicii, Întâlniri de Elită, Asambleea în Deplasare a Tinerilor Europeni; Marșul Voluntarilor pentru Drepturile Omului în parteneriat cu Casa ONU de la Chișinău, Caravana Culturii Păcii, prima caravană din est spre vest, care porni de la Chișinău, și cu care trecu din țară în țară, din capitală în capitală, până la Consiliul Europei (Strasbourg) și UNESCO (Paris), unde membrii caravanei au fost primiți de înalte oficialități, și multe alte proiecte unice cu care a schimbat mentalități.


Debutul literar îl face pe când era elevă, în presa locală cu poezii și proză scurtă. În presa republicană debutează în 1969, ziarele Tinerimea Moldovei, Cultura, Învățământul public, Chișinăul de seară, Literatura și Arta, revistele Moldova, Femeia Moldovei, Columna fiind edițiile care au susținut publicarea poemelor scrise totalmente altfel decât era îmbâcsită presa de la Chișinău.

În primăvara lui 1974, poetul Liviu Damian, la acel timp vice-președinte al Uniunii Scriitorilor din RSSM, intrând în biroul Secției Poezie, se văzu nevoit să asculte un academician citindu-și discursul de pe 60 de pagini dactilografiate, după care Poetul întrebă: „Se preconizează admiterea cuiva în membri Academiei de Științe? Pe marginea activității cărei personalități e acest discurs?” Aflând că e pur si simplu discuția primului manuscris de poezii al unei absolvente de la Politehnică, Liviu Damian ceru manuscrisul, îl deschise demonstrativ, nimerind la poemul Balansuar, și, după ce îl citi în glas tare, zise șefului Secției de Poezie: „Dragul meu coleg, asemenea poezii nu trebuiau să fie ținute și murate aici atâțea ani. Dă-i drumul la editură, căci și acolo mai are de stat ani de zile”.  În vara lui 1974 trece cu succes concursul de creație, apoi și examenele la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova, unde va studia șase ani în care va vizita cele mai importante teatre, expoziții interzise, cercuri literare, își va face o bogată biblioteca de carte românească, timp în care poeziile i-au fost solicitate, traduse și editate de cele mai importante ediții unionale: Literaturnaia Gazeta (săptămânalul Uniunii Scriitorilor din URSS), SMENA, revista tineretului, Drujba Narodov, Sovetscaia Jenscina îi traduce poeziile în peste 20 cele mai răspândite limbi ale lumii, într-un tiraj de peste un milion de exemplare. Revista unională CLUB îi editează primul CD cu un tiraj de 50 mii exemplare, cu un recital al autoarei de poezii proprii. Editorial debutează cu volumul de poeme „Până la dragoste” (1979), manuscrisul cărei a fost prezentat ca lucrare de licență și, în primăvara lui 1980, susținut pe notă maximă. Tradusă în limba rusă și editată la editura Molodaia Gvardia (Garda Tânără), Moscova, 1982, într-un tiraj de 30 mii exemplare, cartea Do liubvi va obține Premiul Literar Unional „Maxim Gorki” (1983), un premiu de mare prestigiu. Invidia basarabeană  nu-i va ierta acest mare succes, reținându-i acasă, la Chișinău, cele cinci manuscrise de poezii, prezentate în 1980 la editura unică, a statului, unde aveai dreptul să editezi în limba maternă, și care vor vedea lumina tiparului abia peste 10 ani, în 1989, unite într-un singur volum Ofrandă omeniei. Tirajul întreg de 5000 exemplare, depozitat la librăria USM, dispăru întro noapte. O angajată a librăriei ascunsese doar 50, pe care în mare taină i le-a dat autoarei, cărți din care poeta a dăruit în 1991 și la București, și la Buzău (la întâlnirile pe care i le organizase Dan Anghelescu), apoi dărui câteva și poeților de la Brașov și Iași.  Marginalizată drastic, iar detractorii s-au grăbit să o toarne ca „pro română

Renata Verejanu este unul dintre primii poeți ai generației 70-iste care s-a bucurat de înalta apreciere a creației sale la Conferințe științifice de la AȘM (2012, 2017), Simpozioane la instituții universitare (2014, 2015, 2016, 2017, 2018), expoziții personale de carte: Expoziții-Eveniment „Poetul Dintre Milenii”, 2017, Expoziții-Eveniment „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”, 2022,  desfășurate de Biblioteca Națională a Moldovei în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova; Expoziția „Renata Verejanu – Poetul Dintre Milenii” de la Parlamentul republicii, Anul „Renata Verejanu”, 2017, lansat de Centrul Academic Eminescu, Anul „Renata Verejanu” de la Bibliteca „Hristo Botev”, 2021, „Săptămâna Poeziei cu Renata Verejanu”, „Zilele Poeziei Moderne cu Renata Verejanu”, sute de lansări de carte. Zeci de cărți de poezii, interviuri, maxime și cugetări, romane au obținut premii la Saloane Internaționale de Carte de anvergură din republică și de peste frontierele ei. Un eveniment literar-cultural-educațional-social unic care are un impact extraordinar de benefic e Festivalul Internațional de Poezie „Renata Verejanu”, lansat în 2014 de Academia Europeană a Societății Civile, în parteneriat cu Institutul de Filologie al AȘM, Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM, Compania Teleradio-Moldova, Primăria mun.Chișinău (Pretura Centru, Pretura Ciocana, Pretura Buiucani), Biblioteca mun.B.P.Hașdeu, Centrul Academic Internațional Eminescu, Biblioteca Transilvania, Secția de Cultură Ocnița, Casa-Muzeu „Constantin Stamati”, Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” și Biblioteca „Eugen Coșeriu” (Bălți), Biblioteca raională Drochia, Biblioteca raională Rezina, Biblioteca raională Căușeni, Biblioteca raională Cahul…Revista BOEM@, Galați…

În 2010 a primit înalta demnitate de stat Om Emerit al Republicii Moldova. Pentru susținerea acestei distincții stă argument și opera sa: peste 70 de titluri de carte de autor (volume de versuri, romane, interviuri, eseuri, pledoarii, opinii, cronici, maxime și cugetări, portrete, proză filosofică). În prima toamnă de pandemie editează câteva din cele 33 de volume din Colecția ”Generația Dintre Secole”, astfel preconizând să atingă cifra de 100 titluri de carte de autor. E coautor la alte peste 50 de cărți, Renata Verejanu fiind prezentă în enciclopedia Femei din Moldova (2000), în calendarele naționale a marilor personalități, în antologii a celor mai mari poeți români traduse în limba engleză și editate în România, SUA, Australia.

Criticul literar Ion Ciocanu (redactorul plachetei de debut), o considera pe poetă „cu un pas înaintea timpului său, a generației sale”. Cartea legendă, constituită din cinci manuscrise reținute zece ani și editate de editura unică (a statului) în volum antologic Ofranda omeniei, în 1989, cu grafie chirilică, e prima antologie a unui poet basarabean al secolului XX, care dă riposta unui regim odios, regimului totalitar, volum care peste decenii trece cu demnitate frontierele republicii, fiind editată în colecția Opera Omnia la ed.TipoMoldova, Iași. În prezent Ofrandă omeniei a ajuns la ediția a 6-a, fără ca în poeme să se redacteze o virgulă sau o silabă, volum care prin abundența de idei curajoase, prin originalitatea metaforelor a inspirat 60-tii, 70-tii, 80-tii și continuă să inspire generațiile mileniului trei de pe ambele maluri ale Prutului. „La apariţia Ofrandei omeniei am ştiut că sunt unul dintre poeţii adevărați ai generației dintre secole”, recunoscu mai târziu poeta, neaderând la nici o grupare. Pentru dorința de a fi liberă și independentă a plătit scump. În acei ani de apogeu ai totalitarismului, Renata Verejanu era poetul „generației de pe linia întâi a renaşterii spirituale”, cărei ia zis: „generația dintre secole”. Ofrandă omeniei, afirmă acad. Mihai Cimpoi, a fost și rămâne mai mult decât un volum, e ars poetica scriitoarei. În prefața la a doua antologie „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”, acad. Mihai Cimpoi constată: „Dincolo de catagrafierea ripostelor morale și a fiziologiilor sociale, de cardiograma timpului însuși – bolnav, vitreg, măcinător – adevărat timp bacovian ce înstrăinează ființa, o „ostenește”, o încarcă cu nervi, ceea ce conturează un portret de grup, dăm de un autoportret al poetei, surprinzând în registre diferite – de clipe frumoase „goetheene”, de inspirație lirică pură, de „mici bucurii”, de „convorbiri cu florile”, de „colind de la mama”, de „gestul timpului”, de „cântece de crizantemă”, de „sondele iubirii” ce storceau „ecou fierbinte”, de „mirare a inimii”. În alt pasaj istoricul literar zice: „Nota individuală puternică o dă un eticism ardent, programatic, de o înaltă tensiune, însemn al unei împăcări / neîmpăcări trăite la cote dramatice, în momente de sfâșiere lăuntrică, de durere și supărare. De aici spiritul justițiar al poetei, punerea în cumpănă valorică și morală a tot ce se întâmplă și a tot ce i se întâmplă. Umbra zeiței Themis e în fiecare rând, în fiecare mărturie, în fiecare trăire, în dialogul permanentizat cu Celălalt căruia i se adresează mesajul. „Cerul zilei” care lovește „cerul nopții” stârnește o reacție sufletească aparte. În lupta în care e angajată nu poate să accepte condiția de învinsă: „Și mă simt în toate învinsă, / dar supusă nu pot fi. / Sunt datoare c-o iubire / clipei în care voi muri.” E o emoționantă mărturisire aici, cu valoare de conduită morală”. În final exegetul afirmă: „Un alt merit deosebit al Renatei Verejanu este acela de a cultiva formula poeziei de inspirație socială și națională, în spiritul Leonidei Lari sau Anei Blandiana. Ea imnifică paternii spirituali (Ștefan cel Mare și Sfânt, Eminescu), adresează ode democrației și Europei (Tinerețea Europei adună hrană Păcii mondiale), elogiază dorul de Spania a lui Federico García Lorca, își plânge împreună cu neamul destinul: „Sufletul meu retras în cearcăne grele,/ Nesupus învățăturii lui Karl Marx, –/ Numără zilele – bârne pilite-n surcele/ Sărăcite-n culori, adevăr… sânge ars /Jalea unui popor, a unei lumi învinuite… /Jale, venind din dezordine, din apocalips, /Sfârtecă efemere uși zăvorâte… /O, cinstea și dorul meu neînvins…” (Noțiune de neam, 1980).

Opera poetică și activitatea Renatei Verejanu au fost apreciate de critici și istorici literari, oameni de cultură, scriitori din Moldova, România, Canada, Italia, Germania, Federația Rusă, Olanda, Danemarca, Ucraina, Chile, Bulgaria, Franța, Australia: acad. Mihai Cimpoi, acad. Ion Druță, acad. Eugen Doga, acad. Anatol Ciobanu, acad. Dumitru Matcovschi, acad.Vasile Tărâțeanu, E.S. Ion Brad, E.S. Nicolae Mareș, dr.hab.Ion Ciocanu, dr. hab. Aliona Grati, dr.hab. Mihai Dolgan, dr.Veronica Popa, dr.Gheorghe Bădărău, dr.Tatiana Butnaru, dr.Laura Tugarev, scriitorii: Vladimir Beșleagă, Ovidiu Bufnilă, Gheorghe Malarciuc, Leonida Lari, Anatol Codru, Alexandru Cozmescu, Liviu Damian, Ioan Barbu, Romeo Tarhon, Anatol Moraru, Victoria Milescu, Iurie Colesnic, Melania Cuc, Anatol Ciocanu, Victor Teleucă, Mihail Hazin, Lidia Grosu, Galina Codreanu, Victor Prohin, Ion Proca, Andrei Dumbrăveanu, Claudia Partole, Vasile Popovici, Nina Slutu-Soroceanu, Irina Stavschi, Alexandra Iunco, Tudor Colac, Vasile D. Ciubuc, Elena Șatohina, Teodor G. Calcan, Vera Crăciun, Victor Ladaniuc, Petre Rău, Alexei Rău, Lidia Kulilovschi, Nina Josu, Elena Dabija, Maria Chirilă, Mariana Ghermis, Alexandrina Vlas, Lidia Ungureanu, Corin V. Petraru, Elena Tamazlâcaru, Ana Amoșii, Tatiana Scurtu-Munteanu, Galina Matcovschi, Lidia Ursalovschi, Magda Hărăbor, Liuba Pamparău, Maria Filipoiu, Cătălina Rotaru, Alina Osipov, Oana Anca Preda, Constanța Abalasei Donosa, Ion Ifrim, Cristina Maria Firoiu, Laurențiu Bădicioiu, Tatiana Scripa, Petru Hasnaș, Angela Olărescu, Liliana Liciu, Ana Maria Gîbu, Victor Ciobanu, Veronica Simionica, Mirela Penu, Elena Zabulica, Iurii Grecov, Ion Cuzuioc, Galina Furdui, Daniela Maier, Mihaela Dendelegan, Anatol Cobencov, Valentin Protalin, Maria Tonu, Galina Erșova, Lionel Vinour, Mario Castro Navarrete, Alexandr Mihailov, Plamen Iordanov, Natalia Dardîkina, Vladimir Gusev, Tudor Palladi, Daniel Ioniță, Arcadie Suceveanu și mulți alții.


SCRIERI: Până la Dragoste, Chișinău, 1979, Virgula amendată,  Oameni dragi, Drum spre adevăr,  Fără erou însemnat, 1980, Ofrandă omeniei, 1989, din cinci cărţi reținute 10 ani; Colecţia „Ofranda omeniei”– din nouă cărţi în 3 volume: a Munci, a Iubi, a Trăi (2007); Vânzătorul vârstelor, Stema destinului, 2007Dreptul de mamă,  Acest timp al iubirii, La o margine de ieri,  Renata Verejanu, 101 poeme, București, 2009; În lumea Renatei Verejanu, Maxime şi cugetări, 2010; În lumea Renatei Verejanu, Interviuri, 2010; Colindele iubirii,  2011, Opinii, despre un secol mizerabil şi politicienii săi; 2011, În lumea Renatei Verejanu, Societatea Civilă; 2011, Generaţia dintre secole (portrete); 2012, Pledoariile Renatei Verejanu; 2012, Chişinău-Bucureşti, Bucureşti-Chişinău, (poezii scrise în tren), 2012; Provocaţi-mă, să devin genială, 2012; Metafora nemuririi, 2012, Iubesc… 2013, Ofranda omeniei (opera omnia, Iași), 2013, Plâng flăcările-n mine, 2014, Iubirea pe toate le vede, 2017,  antologiile: Eu am ştiut să fac din viaţa mea o sărbătoare, 2012; volumul Poetul Dintre Milenii (600 pag.), 2016, Poetul nu poate fi omorât, Zadarnic încercați să mă certați cu morții, Înnobilarea acestei lumi, 2021, Al cincilea anotimp, femeia, 2022,  Evenimentele care m-au marcat, Eu port cu mine un secol de iubire, 2023, Al cincilea anotimp, femeia (Opera omnia, 800 pagini), 2023, Geniul invizibil (roman), 2016, 2017, 2022, 2023. Romane și poezii pentru copii: Soarele pătrat, Eu am dreptul, Cadoul florii;,  Până la dragoste, (cartea de debut, ediția a 2-a peste 50 ani), 2022, 2023,  Colecția „Generația Dintre Secole” 33 volume, OPERE ALESE în 12 volume.

Creația tradusă în alte limbi:  Do liubvi, Moscova,1982, На ненависть только себя не потрачю, Chișinău, 2012 ; In the world of Renata Verejanu, Interviews, Chișinău, 2012 ; In the world of Renata Verejanu,  Savings and Thinkings, 2012; The invisibil genius of the Basarabian literature: Poetry of Renata Verejanu, read again after years, 2012,  KUSS, în germană, 2017; All men who passed through my heart, în l.engleză, 2017; Saisons de mon âme, l.franceză, 2017; Evasione dalle pene, în italiană, 2017; Песня для одного расcтавания, 2017; Invisible genius of the modern lyric : Renata Verejanu's poetry read after years  /  2017, В час когда кто-то любит тебя, 2019, 2023, Отражение, 2022,

Scriitoarea Generației Dintre Secole se bucură de mai multe monografii și biobibliografii monografice:  Biobibliografia „Poetul metaforei în flăcări – Renata Verejanu” (editată de Biblioteca municipală B. P. Hașdeu, în colecția „Memoria Chișinăului), 2013, monografia„Geniul invizibil al poeziei moderne. Anul Renata Verejanu”, 2017, monografia „Poeta Renata Verejanu e mama mea” (2018, 2019), monografia „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”, 2022,  Albumul „Renata Verejanu”, Destin în imagini (2020), Regina Poeziei (Dedicații poetei Renata Verejanu) 2022, de cele zece volume de Antologii ale Festivalului Internațional de Poezie „Renata Verejanu” și alte reflecții critice.

Cei care cunosc bine opera Renatei Verejanu îi zic: Regina Poeziei, Ofranda omeniei, Omul Anului, Poetul Dintre Milenii, Ambasador al Culturii Păcii, Academecian al Academiei Europene a Societății Civile, protagonista Festivalului Internațional de Poezie „Renata Verejanu”

Om Emerit al Republicii Moldova.

Renata Verejanu e membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1990, președinte al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație din 2018.

Sursa: Monografia „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”, 2023

 

Balansoar

Cu-al meu strop de fericire şi cu stropul meu de chin

Port în glas de viscol, port şi cer senin,

Port în ochi şi cântec, şi suspin mai port –

Eu, cu stropul meu de viaţă şi cu stropul meu de mort.

Eu cu stropul meu de soare şi cu stropul meu de noapte

De voi fi cândva săracă – crede-voi că am de toate:

Şi duşmani – pe cât se poate, şi prieteni – poate unul…

Eu, cu-un strop de tinereţe Şi cu visul meu, nebunul…

Eu, cu stropul meu de dor şi cu stropul meu de ură

Alergam pe-un coridor – de la cer spre arătură,

De la inimă la grai, din tăcere până-n sânge…

Eu, cu gândul meu ce râde şi cu gândul meu ce râde.

                      1979

luni, 10 iunie 2024

The Best Festival „LITTLE PRINCE”

 Un festival cu peste 400 tinere talente în preajma Zilei Internaționale a Ocrotirii Copilului

18:29 | 31.05.2024Categorie: Cultură

Chişinău, 31 mai. /MOLDPRES/. Festivalul-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț”, care se desfășoară de peste 30 ani în preajma Zilei Internaționale a Ocrotirii Copilului, a reunit la ediția din acest an tinere talente din Ucraina, Bulgaria, România și toate regiunile Moldovei, informează MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat de presă al Organizației Mondiale a Copiilor Talentați, (autorul și realizatorul proiectului), Festivalul-Concurs Internațional „Micul Prinț” a ajuns la cea de-a XXXII ediție și a reunit la Chișinău peste 400 tinere talente care au evaluat în una din cele trei secțiuni de concurs: vocaliști, colective de dans și instrumentiști. Scopul principal al Concursului e promovarea și implementarea de facto a drepturilor copilului. Prin acest original dialog dintre culturi și popoare, care a devenit o frumoasă tradiție și are un impact extraordinar de benefic, se promovează o nouă generație a culturii naționale, care, din fragedă copilărie intră în dialog cu reprezentanții altor culturi, fiind lansați la nivel internațional.

Un juriu constituit din interpreți, compozitori, instrumentiști bine cunoscuți din Ucraina și Republica Moldova, și dânșii cândva lansați de Concursul „Micul Prinț”, au apreciat cu note înalte pe cei mai buni „prinți” și „prințese” Astfel, junii interpreți Madian Munteanu (Tighina) și Carlos Roșca (Chișinău) au împărțit Premiul I, Daniel Plîngău a obținut Premiul II, iar Dumitru Pavlenco (Voloca, Ucraina) a cucerit Premiul Mare. După concurs, Dumitru Pavlenco a mărturisit că e din satul renumitului artist Ioan Paulencu, unde fiecare om cântă frumos. La „prințese” cele mai înalte premii le-au obținut: Alexandrina Zagorodnîi (Cahul) și Aura Lupanciuc, de la Colegiul „Alexei Mateevici” care au împărțit Premiul I, Magda Codrean (Bălți) și Elena Dinkova (Chirsova, UTA Găgăuzia) au împărțit Premiul II. Grupul de vocaliste de la școala 12, „MICILE  STELUȚE” au obținut Premiul I și trofeul.

La secțiunea „Colective de dans” au obținut premii Colectivul „Alunelul”, Școala de arte „Petru și Ion Teodorovici” din orașul Leova, Ansamblul «Непосeди», regiunea Odesa, colectivele „Ciocârlia”, „Bujoreii” și „Floricica” din Chișinău, Colectivele „Cununa Bugeacului” și „Pe Aripile Vântului” din Ciobalaccia, Cantemir. Ansamblul „Конфетти”, din Reni, Ucraina a ridicat sala arhiplină care a aplaudat îndelung, iar președintele festivalului, poeta Renata Verejanu, a anunțat că se face o excepție și se oferă încă un Premiu Mare, deoarece toți membrii juriului internațional au apreciat colectivul doar cu note de 10. Ediția a XXXII a avut și doi invitați: Corul „Gaudeamus”, de la Colegiul Pedagogic „A. Mateevici” și Alexandr Rurinchevici, din Ocnița, la secțiunea „Artiști declamatori”, care au obținut câte un trofeu. La ediția din acest an au fost oferite 25 trofee, 20 medalii și 55 diplome.

Ediția a XXXII s-a desfășurat în Sala cu Oglinzi a Preturii sectorului Ciocana. Evenimentul a demarat cu depunerea de flori la monumentul lui Alecu Russo și „Marșul copiilor pentru Pace și dragoste de Viață” (pe bulevardul Mircea cel Bătrân).








joi, 6 iunie 2024

Cu drag de limba română, cu drag de Lucian Blaga


           În prima decadă a lunii mai, pe la 7-9 mai în ultimii zece ani, de regulă, mergeam la Lancrăm, la baștina lui Lucian Blaga... Lume de peste lume: academicieni, ambasadori, exegeți blagieni din diferite țări reunește mereu Festivalul Internațional „Lucian Blaga”. La 9 mai 2024 am fost la Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale... Până a merge la studii doctorale am fost plin și chiar preaplin de evenimente legate de forurile europene precum UNESCO sau Consiliul Europei, sau de evenimentele născocite de mine: Cluburile Consiliului Europei, Ora Europei, Copiii Europei etc.etc.etc. Studiile doctorale au potolit cumva acel avânt, har de a munci chiar pe gratis pentru comunitate, pentru societate, pentru copiii țării, pentru cei aflați în dificultate... precum am muncit un sfert de veac.


 Însă Ziua Europei de la 9 mai 2024 m-a umplut cu atâta energie creatoare și entuziasm, cum nu mi-aș fi imaginat vreodată. Întâmplarea a făcut să mă regăsesc într-o imagine, poate că una din miile de poze ale acelei zile.  Și totuși, o imagine cu o semnificație aparte. Din acest motiv simt cu inima, că Puterea Divină va auzi cât de mult tânăra generație speră să se integreze în marea familie a Uniunii Europene. Să se întâmple această minune e necesar de un efort enorm, al nostru, al tuturor. Or, prea mică e Moldova să stea de una singură în bătaia tuturor vânturilor. 

Iar pentru îndrăgostiții de Lucian Blaga, poetul, filosoful și diplomatul, care atât de firesc s-a integrat în literatura și cultura europeană, las un eseu despre „omul deplin”
...și ochiul cunoașterii...
Perioada activității diplomatice a lui Lucian Blaga, care poate fi denumită cu îndreptățire o perioadă europeană în sensul unei vădite ascendențe valorice a creației sale – filosofice, lirice și dramatice – ne dezvăluie o amplitudine și o profunzime deosebită a viziunilor. Se conturează noi zări și etape ale evoluției sale, care se pune, așa cum remarca Mihai Cimpoi, sub semnul unui proces de ontologizare, asigurat și de o continuă intelectualizare, de intrare în zona lucifericului, a problematicului gnoseologic. Se deschide acum, după cum mărturisește însuși poetul, un alt ochi interior, ochiul cunoașterii:„Cu toți și cu toate m-am zvârcolit pe drumuri, pe țărmuri, între mașini și-n biserici,  /Lângă fântâni fără fund / mi-am deschis ochiul cunoașterii”

Citatul e din Tristețe metafizică, poem-cheie al volumului lauda somnului și care poate fi extrapolat asupra întregii lirici a perioadei și chiar a poeziei sale în ansamblu. Dedicația lui Nichifor Crainic, poetul tradiționalist de orientare mistică, este și semnificativă: ca și autorul Nostalgiei paradisului, Blaga își propune să dea expresie tainelor de sus și tainelor ascunse în adâncurile pământului, care pot fi revelate prin izvoarele ce se deschid, prin „apele sfinte și rele”, ca cele în care se oglindește Sfântul gheorghe, prin ochiul pe care-l deschide în pământ, prin clopotele sau sicriele care cântă „subt iarbă cu miile”, prin „fântânile nopții care deschid ochii și ascultă întunecatele vești”.

Este o frenezie a unei deschideri sub bolta unei tristeți metafizice generalizate, spre alte spații, bineîn- țeles transcendente, spre alte timpuri, evident legendare, arhetipale, spre înseși sferele speculației din zona uranică, spre diferitele vârste, spre poveștile sângelui uitat de mult, care se trage spectaculos din sinele poetului „înapoi în părinți”.. Am putea vorbi, astfel, de o surprindere a revelațiilor, pe care Blaga o identifică la goethe în forme pline de viațăplastice, mișcătoare, denumite gestalten, imposibil de tradus în limba română pentru că înseamnă formăfigurăconfigurație, cuvintele noastre „având un înțeles prea rigid, prea geometrizat, ca să poată reda întocmai sensul celui german” . Este, în volumele la curțile doruluilauda somnului și la cumpăna apelor, o manifestare a unei pasiuni faustice de cunoaștere, concretizată în formele demonicului, teoretizate de goethe și expuse eseistic de Lucian Blaga în daimonion, scrisă în 1926–1930, exact în perioada când apar cele trei volume. . Eseul în întregime îl găsiți în Revista „Academos”

                                                                                              Daniel Verejanu



luni, 8 aprilie 2024

Poeta Renata Verejanu, activist civic de mai multe decenii

Renata Verejanu, fondatorul Academiei Europene a Societății Civile
 

Acad. Mihai Cimpoi într-un eseu din Revista „Luceafărul”, Botoșani, se întreba „Cine e Renata Verejanu” și răspundea în prefața la volumul „Eu am știut să fac din viața mea o sărbătoare”. Noi vom încerca să răspundem prin eseul din recenta Monografie bibliografică:


Renata VEREJANU este poet, romancier, traducător, scenarist, regizor, editor, producător de festivaluri naționale și internaționale, activist civic, lider al mișcării naționale de renaștere de la Chișinău. Născută pe o brazdă de toamnă, în câmp, și adusă acasă într-o trăsură, sus, pe snopii de porumb, după cum mărturisesc băștinașii, acest alai prevestea nașterea unei personalități marcante. Școala Medie din satul natal Verejeni, Ocnița, o absolvă (1966) cu medalie de argint pentru merite la învățătură, făcând apoi, pe rând, o facultate la Chișinău, alta la Moscova și studii doctorale la București. La anul IV de studii la Facultatea de Inginerie Economică a Politehnicii de la Chișinău, este invitată să activeze la Ministerul de Finanțe (1969). În 1971 solicită Ministerului (după legile acelui timp) permisiunea de a face a doua facultate, în domeniul literaturii, însă este tratată cu refuz, motiv de a se transfera la Ministerul Ameliorărilor și Gospodăriei Apelor. În timpul renașterii naționale a activat în calitatea de redactor șef la Teatrul Etno-folcloric „Ion Creangă” din Chișinău,  cercetător științific la Muzeul de Literatură D.Cantemir al Uniunii Scriitorilor din Moldova etc.

Din 1988 activează în Societatea Civilă, fiind fondator și lider al mișcării social-culturale Cenaclul „Grai Matern”, cu care s-a aflat pe linia întâi a procesului de renaștere spirituală și democratizare, lunar desfășurând și promovând evenimente unice și personalități interzise la acel timp: prima sărbătorire a Zilei Unirii în Piața Marii Adunări Naționale (în URSS, 24 martie 1991), prima sărbătorire a Mariei Cibotari (1989, interzisă în URSS), Jubileul de 50 de ani a lui Dumitru Matcovschi (în timp ce poetul se afla pe patul suferinței), lansează filmul interzis a lui Vlad Ioviță și Gheorghe Malarciuc… Un impact extraordinar avu propria Serată de Creație de la Sala cu Orgă din Chișinău, care a reunit academicieni și mari personalități (Eugen Doga, Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciobanu…) Apoi lansează o întreagă rețea de ONG-uri culturale și mass-media, fiind aleasă și realeasă președintele Agenției de Presă a Tinerilor Jurnaliști „AMP-Internationl” (1991), președintele Organizației Mondiale a Copiilor Talentați (1995-prezent) cu care a obținut statut participativ la Consiliul Europei (2001-2017), fiind invitată anual la diferite training-uri, reuniuni, conferințe internaţionale, simpozioane, congrese mondiale, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, (în calitate de poet şi expert, lider de ONG cu statut participativ), fiind și co-fondator a primelor cluburi ale Consiliului Europei (proiect al fiului Daniel); președintele Federației din Moldova a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (2000-prezent), fiind membru al Federației Mondiale și membru fondator al Federației Europene; președintele Academiei Europene a Societății Civile (2003-prezent), președinte al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație (2018-prezent) și alte. Cu această rețea de structuri moderne ale societății civile a lansat peste 100 de proiecte cultural/educațional/sociale, literar/editoriale și mass-media, multe devenite o tradiție, fiind implementate an de an: Festivalului-Concurs Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț” (regizor și producător 1993-prezent, competiție care a lansat peste 50 mii de tinere talente de pe toate continentele), trei ani desfășurând festivalul la București, sub patronajul Președinției, aducând dovada că România e țara copiilor talentați, contribuind astfel la integrarea statului român în UE; fondatorul și editorul Revistei „Micul Prinț” (1992-prezent) și al Ziarului „Copiii Europei” (1997-prezent), primele publicații de cultură română pentru copii și tineret din republică, primele publicații transfrontaliere; desfășoară la Chișinău Prima Conferință Europeană a Junilor Jurnaliști (Conferința JJ), Conferința Transfrontalieră a Tinerilor (Conferința TT), Summit-ul Tinerelor Talente; Forumul Oamenilor de Creație (FOC), Lecțiile deschise ale poetei Renata Verejanu „EU AM DREPTUL” de la Palatul Național; Marșul Voluntarilor pentru Pace în parteneriat cu Parlamentul republicii, Întâlniri de Elită, Asambleea în Deplasare a Tinerilor Europeni; Marșul Voluntarilor pentru Drepturile Omului în parteneriat cu Casa ONU de la Chișinău, Caravana Culturii Păcii, prima caravană din est spre vest, care porni de la Chișinău, și cu care trecu din țară în țară, din capitală în capitală, până la Consiliul Europei (Strasbourg) și UNESCO (Paris), unde membrii caravanei au fost primiți de înalte oficialități, și multe alte proiecte unice cu care a schimbat mentalități.

 Reporter AMP-International