Cea mai importantă Academie este munca...
Am plecat la baştină pe o zi, dar am rămas pe o săptămână !...
Am plecat din învălmăşeala capitalei... la Paştele Blajinilor...
Apoi am decis să mă mai reţin o zi, apoi încă una...
Şi iată-mă, eu, intelectualul capitalei, cu sapa în mînă toată ziua...
Muncim de zori până seara, muncim cu spor...
(unde e prezentă poeta Renata Verejanu - e mare spor, zice sora),
muncim la o soră - cumnatul şi sora mai mare fac cuiburi -
un fel de rânduri de cuiburi, rânduri lungi...
fiul, intelectual care nu a ţinut niciodată sapa în mână,
sloboade atent firele de sfeclă roşie,
şi eu - acoper sămînţa...
Apoi trecem la pus fasole,
apoi harbuji (pepeni verzi),
apoi dovlecei...pe o altă bucată mare de grădină...
Şi cina are alt gust la ţară...
Apoi, a doua zi, mergem la cealaltă soră...
Doamne, ce frumuseţe îngerească e livada părintească...
De jur împrejur vişinii, cireşii, caişii înfloriţi...
Copacii din vârful cărora eu admiram satul...
Vecinii cu gura căscată, întrebă ca şi cum:
a venit poeta de la Chişinău?...
doamnă Renata...cu câtă dibăcie mai munceşti...
Ea pe toate le face cu dibăcie, surâde sora.
Lăsăm lumea în pacea ei,
aruncăm hainele până la brâu,
lăsăm sânii să se bronzeze,
şi noi muncim mai departe...
Apoi când ni se usucă bine în gât,
ne aşezăm pe iarbă sub un cornar,
şi sora ne serveste cu cîte o picătură de Muscat,
şi ne amintim de cum lucra grădina mama,
cum ara grădina tata,
cum sădea copacii un frate,
celălalt frate...
Ne amintim de toţi cei plecaţi în ceruri...
Postări
